Producţia a fost realizată în anul 1964 de Studioul Cinematografic "Bucureşti", studiou care funcţiona deja în noul Centru de Producţie Cinemtatografică construit la Buftea. A fost realizat de cunoscutul regizor Liviu Ciulei, acesta alegând în rolul principal, a locotenentului Apostol Bologa, pe tânarul (pe atunci) actor Victor Rebengiuc, rol care l-a consacrat pe acesta în lumea cinematografului. În film mai joacă, de asemenea, însuşi regizorul (în rolul lui Klapka) şi actriţa Ana Széles (în rolul Ilonei). Este o producţie alb-negru.

Filmul a fost foarte bine primit atât de critică cât şi de publicul românesc. Autorităţile comuniste ale timpului au fost mulţumite că cinematografia noastră a reuşit să producă filme în conformitate cu preceptele noii revoluţii culturale.

Dar, mai presus de toate, filmul scotea în evidenţă capacitatea lui Ciulei de a gândi şi în termeni cinematografici, de a produce valori deosebite care puteau să facă faţă exigenţelor circuitului internaţional.

Pădurea spânzuraţilor a reprezentat apogeul experienţei regizorale filmice a lui Liviu Ciulei, după ce acesta mai realizase şi alte filme ca regizor principal, aşa cum au fost, Erupţia şi Valurile Dunării, respectiv în calitate de regizor secund al lui Victor Iliu în filmul Moara cu noroc. Experienţa sa de arhitect, actor şi scenograf au cântărit desigur decisiv la rezultatul final.

Prin acest film, Liviu Ciulei se defineşte a fi un regizor care crede în puterea imaginii. Alegerea decorurilor este semnificativă ca expresivitate, integrându-se firesc în structurile naturale care definesc locuri unde are loc acţiunea, punctând-o. Nimic nu apare întâmplător în decorul acţiunii filmului: stivele de coşciuge, grămezile de scaune, vrafurile de bocanci, nemunăratele obiecte din camera logodnicei, lucrurile aruncate anapoda din castel sau ciudata boală a pădurii, arăturile uscate, lumina lividă a întinderilor. Toate aceste contribuie din plin la definirea acţiunii ca una sumbră, bolnăvicioasă, tensionată şi lipsită de orice speranţă, cea care era de fapt a războiului şi care i-a cuprins şi pe participanţii.

Acestea sunt cauzele pentru care filmul apare în cinematografia românească post-belică ca un fenomen deosebit, marcând o deschidere spre nou, spre adevărata creaţie artistică, care se ridică dincolo de orice concept politic. Filmul depăşeşte total acea optică teatrală a punerii în scenă a acţiunii unui film aidoma unei piese de teatru, care este inerentă oricărei cinematografii la începuturi. De fapt, asta a fost realitatea anilor 1960, cinematografia românească din acei ani era, într-un fel, la începuturi, scenariştii, regizorii şi actorii fiind în general oameni tineri, dar plini de entuziasm. Datorită personalităţii remarcabile a lui Liviu Ciulei, filmul românesc a făcut un "salt cuatic" de anvergură, concurând nu numai romanul remarcabil a lui Liviu Rebreanu, dar şi stabilind un alt set de valori la care filmul românesc era perfect capabil de a ajunge.

Prin Pădurea spânzuraţilor, filmul artistic românesc se face cunoscut în lume. În anul 1965, participând la la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes, Franţa, regizorul Liviu Ciulei a fost recompensat cu Premiul pentru regie.

sursa descrierii:wikipedia.org

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

Partea 5

Partea 6